O nouă înșelăciune în numele Revolut
Ingeniozitatea infractorilor nu are limite, iar când vorbim despre fraudă în numele unei instituții bancare, totul devine mult mai simplu. Mai nou, cei care vor să golească conturile proprietarilor de Revolut o pot face printr-un simplu apel telefonic.
Apelurile se fac de pe numere ce par în format românesc (de fapt, au o cifră în plus), însă la capătul celălalt al telefonului se aude un text în limba engleză. Persoana în cauză susține că sună din partea Revolut, anunțând clientul că a fost făcută o plată din contul său la compania Amazon. Aici intervin variantele de răspuns de care depind fondurile celor apelați.
Deținătorul de cont Revolut este atenționat că suma în cauză îi va fi luată din cont pentru a onora plata la Amazon în cazul în care închide apelul. În schimb, dacă nu a cumpărat nimic și nu vrea să fie taxat, este invitat să rămână pe fir pentru a intra în legătură cu un alt reprezentant al Revolut. Dacă utilizatorul alege să rămână în telefon în dorința de a anula plata, acestuia i se vor cere date personale. Astfel, escrocii reușesc să intre în posesia unor date bancare foarte importante cu ajutorul cărora pot accesa contul de Revolut al clientului.