NewsȘtiri

Gorj: Unde poți colecta separat haine vechi! Devine obligatoriu

Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare.

Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri, arată Agerpres.

Colectarea separată a hainelor vechi în județul Gorj a fost implementată până acum doar în orașul Turceni, urmând ca de la 1 noiembrie acest sistem să fie extins în alte 51 de localități.

Potrivit directorului executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADIS Gorj, Luis Popa, sistemul va fi implementat în orașele Novaci, Tismana și Rovinari, precum și în 48 de comune.

Până la data menționată, operatorul de salubrizare Iridex pune la dispoziția administrațiilor publice locale containere speciale, unde cetățenii pot depune hainele vechi.

„Din 1 noiembrie va exista și un grafic separat de colectare, ceea ce va asigura o gestionare mai eficientă a acestor deșeuri și valorificarea lor în circuitul de economie circulară.

Acum s-a terminat licitația pentru colectarea deșeurilor din 51 de localități, iar în caietul de sarcini am prevăzut această obligație în dreptul operatorului de salubrizare. Orașul Turceni are operatorul său” a menționat Luis Popa, citat de profit.ro.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button