
Popescu Titus Gabriel, fratele fostului senator Dian Popescu, ar putea fi urmărit penal într-un dosar aflat pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești. Deja procurorii au solicitat confirmarea redeschiderii urmăririi penale pentru patronul de la Băile Tulceni, societate în prag de faliment. Procurorii vor avea un răspuns abia pe 23 martie când solicitarea lor se va judeca la Judecătoria Târgu Cărbunești.
Popescu Titus Gabriel a fost condamnat, la fel că fratele său, tot la cinci luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în 2014, pedeapsă suspendată pe un termen de încercare de doi ani şi cinci luni. Acesta a mai primit o pedeapsă de două luni de închisoare pentru uz de fals, care a fost contopită cu cea de cinci luni. Cei doi frați au fost condamnați în calitate de patroni ai Maserati SRL Ţicleni pe motiv că au încasat, în mod necuvenit, de la Primăria Peştişani 154.000 de lei pentru lucrări de proiectare şi execuţie, care nu au fost însă realizate.





