FOTO: Ce captură-record a încăput pe mâna inspectorilor Antifraudă Târgu-Jiu
În urma derulării activității privind monitorizarea transporturilor de bunuri provenind din țări membre ale Uniunii Europene, în ziua de 09.03.2024, în punctul de trecere al frontierei Bechet, inspectorii din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, împreună cu lucrători ai poliției de frontieră, au identificat și indisponibilizat 3 mijloace de transport de tip T.I.R., ce transportau bunuri cu risc fiscal ridicat în cantitate totală de de 65.802 kg, cu o valoare de piață, estimată la vânzare, de 7.790.885 lei (aproximativ 1.600.000 EUR).
Conform documentelor prezentate proveneau din Grecia și aveau destinația Slovacia însă din verificările specifice efectuate de către inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu s-au conturat suspiciuni cu privire la beneficiarii reali, existând riscul ca mărfurile să nu tranziteze teritoriul național, ci să fie comercializate în Romania, fără a fi evidențiate și achitate obligațiile fiscale la bugetul statului.
Având în vedere că destinatarii finali, fie sunt operatori economici cu obiect de activitate fără legătură cu comercializarea produselor de tipul celor identificate cu ocazia controlului, fie sunt societăți tip missing trader, reprezentanții Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu au dispus, în baza Legii nr. 296/2023 capitolul IV, secțiunea 1, art LVI, alin. 5 coroborat cu alin. 6-7, indisponibilizarea celor 3 transporturi.