News

FOTO. Accident cu patru victime

Patru persoane au fost rănite și au ajuns la spital, joi, în urma unui accident rutier care a avut loc pe un drum național din vestul țării. Mașinile au fost distruse în urma impactului violent.

„Astăzi, în jurul orei 12:15, echipajul medical SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș a intervenit în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 79A, între localitățile Bocsig și Mânerău. La eveniment au fost alocate și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad, precum și pompierii voluntari din cadrul SVSU Bocsig”, transmit pompierii din Arad.

Cinci persoane, trei adulți și doi minori, au fost implicate în accidentul rutier, conștiente, cooperante și neîncarcerate. În urma impactului, ambele mașini au ieșit au ajuns pe spațiul verde de pe marginea șoselei.

Patru dintre persoanele implicate în coliziune au fost transportate la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button