News
Florin, un român în vârstă de doar 51 de ani, găsit mort în Italia!

Florin Corneliu Andreescu, un român în vârstă de 51 de ani, crescut la Casa de Copii din Trușești, județul Botoșani a murit în Italia, iar familia nu îi poate aduce trupul acasă și a-l înmormânta creștinește. Florin a fost găsit fără viață la data de 11 noiembrie 2025, în localitatea Monterotondo, lângă Roma, în regiunea Lazio.
“Cum a avut o soartă nedreaptă de mic și a plecat apoi prin țări străine, nemaiputând să se întoarcă viu în țară, apelez la bunătatea și omenia dumneavoastră în speranța că împreună reușim să aducem corpul lui pentru odihna veșnică in România”, a scris Mircea, care promite că va reveni cu un număr de cont pentru cei care o pot sprijini pe sora lui Florin în aceste momente tragice.





