Firma din Târgu Jiu, sancționată și cu activitatea suspendată după un control! FOTO

Inspectorii din cadrul Apele Române Jiu au aplicat o amendă de 40.000 de lei unei societăți comerciale care își desfășura activitatea pe raza municipiului Târgu Jiu, în urma unor nereguli grave constatate în timpul unui control de specialitate.
Pe lângă sancțiunea financiară, autoritățile au dispus și măsura complementară de suspendare a activității, până la intrarea operatorului economic în legalitate. Decizia a fost luată după ce inspectorii au constatat că firma a executat și pus în funcțiune un foraj artezian de mare adâncime, de aproximativ 300 de metri, fără a deține Autorizație de Gospodărire a Apelor.
Potrivit specialiștilor, exploatarea resurselor de apă subterană fără reglementare reprezintă un risc major pentru echilibrul hidrogeologic și poate afecta utilizarea sustenabilă a unei resurse considerate strategică.
Reprezentanții Apelor Române Jiu au subliniat că măsura suspendării activității rămâne în vigoare până când societatea va respecta toate cerințele legale și va obține documentația necesară pentru desfășurarea activității.
Autoritățile atrag atenția că resursele de apă nu sunt inepuizabile, iar protejarea acestora depinde de respectarea strictă a legislației de către toți operatorii economici.





