Societate

Filiera prin care un fost ministru „a distrus” CE Oltenia

Președintele AUR Târgu-Jiu, Eduard Lădaru, acuză că fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, “este pe o filieră austriaco-rusească, prin care a distrus Complexul Energetic Oltenia”.


Liderul Alianței pentru Unirea Românilor de la munic
ipiu spune că George Simion și partidul din care face parte nu pot fi acuzați că au făcut lucruri rele pentru România sau pentru Complexul Energetic Oltenia, pentru că nu au fost niciodată la putere. În schimb, Eduard Lădaru spune că Virgil Popescu, în calitatea sa de fost ministru al Energiei, poate fi acuzat de trădare a României și CE Oltenia după deciziile luate privind închiderea mineritului.

Este cât se poate de evident că Virgil Popescu este pe o filieră austriaco-rusească prin care nu face altceva decât să distrugă și a distrus Complexul Energetic Oltenia. O filieră foarte clară, evidentă, care se vede cu ochiul liber prin deciziile pe care acesta le-a luat cu privire la Complexul Energetic Oltenia, prin faptul că nu a investit absolut nimic la Complexul Energetic Oltenia și prin faptul că nu a stabilit o strategie pentru Complexul Energetic Oltenia. Acțiunile domniei sale au fost unele de trădare la adresa României și la adresa Complexului Energetic Oltenia. Restul acuzațiilor sunt doar simple acuzații, pentru că vedeți, în România, cei care fură și cei care pot trăda efectiv România sunt la putere. Adică, sunt miniștri, executivul. Ăsta este. Fie e președintele, fie e primul ministru, fie sunt miniștrii. Ori în ceea ce-l privește pe George Simion sau AUR, n-au fost niciodată la putere ca să poți să-i acuzi că ar fi trădat România sau ca să poți să-i acuzi vreodată că ar fi furat ceva din România. Cei pe care îi poți acuza și ai certitudinea că s-a întâmplat acest lucru sunt cei aflați la putere. Ori domnul Virgil Popescu a fost foarte clar ministru al Energiei și era omul care distribuia banii, era omul care a luat deciziile care au îngropat Complexul Energetic Oltenia. Deci, sub nicio formă domnul Virgil Popescu nu poate fi crezut”, a precizat liderul AUR. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button