News

Speranță după tragedia care a lovit Mănăstirea „Sf. Treime” din Turceni! Primul pas oficial pentru refacerea lăcașului de cult

Primarul orașului Turceni, Constantin Popescu, a anunțat marți, 28 aprilie, demararea oficială a procedurilor pentru reconstrucția Mănăstirii Sfânta Treime din Strâmba-Jiu, grav afectată de incendiul izbucnit în luna februarie.

Edilul a precizat că a fost semnat certificatul de urbanism, document esențial care permite începerea procesului de reconstrucție a ansamblului monahal.

„Am făcut astăzi un nou pas concret pentru renașterea Mănăstirii Sfânta Treime din Strâmba-Jiu. Am semnat certificatul de urbanism necesar pentru demararea procesului de reconstrucție, după incendiul devastator care a afectat grav acest simbol spiritual al comunității noastre”, a transmis primarul Constantin Popescu.

Acesta a subliniat că refacerea mănăstirii nu înseamnă doar reconstruirea unor clădiri, ci și redarea unui reper spiritual important pentru întreaga comunitate. Totodată, edilul a menționat sprijinul oferit de Mitropolia Olteniei, de autoritățile locale și de toți cei implicați în acest demers.

„Nu vom lăsa ca acest loc sfânt să rămână doar o rană deschisă în sufletul orașului nostru. Reconstrucția înseamnă speranță, credință și continuitate. Mănăstirea Sfânta Treime va renaște”, a mai transmis acesta.

Contextul acestui demers este incendiul produs în data de 21 februarie 2026, când pompierii din cadrul ISU Gorj au intervenit pentru stingerea unui foc izbucnit la acoperișul unei chilii monahale din incinta mănăstirii. Flăcările au afectat aproximativ 250 de metri pătrați din acoperiș și s-au extins ulterior la clădirile din apropiere, unde funcționau spații de cazare și bucătărie.

Intervenția a fost una de amploare, fiind mobilizate mai multe autospeciale de stingere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale au fost semnificative.

În urma cercetărilor, polițiștii și pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic al coșului de fum al unei sobe pe lemne, care nu era izolat corespunzător față de materialele combustibile din pod.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, iar între timp au început demersurile pentru refacerea unuia dintre cele mai importante lăcașuri de cult din zonă.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button