Societate

Candidează la șefia USLI Gorj. “Principalul meu scop este păstrarea locurilor de muncă din învățământul gorjean”

Fostul inspector școlar general, Ion Ișfan, candidează pentru postul de președinte al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj.

Vineri, au loc alegeri pentru noua conducere a Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj. Fostul inspector școlar general, Ion Ișfan, îl are contracandidat pe Elvis Istudorescu, actualul prim-vicepreședinte al USLI Gorj. “ Experiența pe care am acumulat-o în funcții de conducere, de-a lungul timpului, mă face să cred că voi face lucruri foarte bune pentru colegii mei, pentru oamenii care lucrează în învățământ”, spune Ion Ișfan. Fostul inspector general susține că principalul motiv pentru care a decis să intre în mișcarea sindicală este acela de a lupta pentru păstrarea locurilor de muncă din învățământul gorjean.

 „Să știți că principalul motiv pentru care am hotărât să intru în această nouă activitate pentru mine, să intru în mișcarea sindicală, este păstrarea locurilor de muncă în învățământul preuniversitar din județul Gorj. Știți foarte bine, Gorjul a pierdut aproape 500 de locuri de muncă în  acest an școlar, practic, cu 1 septembrie 2025, Gorjul are cu 500 de locuri de muncă mai puține decât a avut în august 2025. Și principalul meu scop pentru care am intrat în această luptă, pot să-i spun, este de a face tot ce ține de mine pentru a păstra locurile de muncă, pentru a nu mai fi desființat niciun loc de muncă din învățământul preuniversitar din județul Gorj. Pentru că vedeți ce se întâmplă și în Complexul Energetic Oltenia, și în cariere, și în toată România, în primării, în administrația publică locală, ce se întâmplă cu pierderea locurilor de muncă, atât de mulți oameni o să rămână pe drumuri. Și atunci, pe mine m-a determinat într-o foarte mare măsură ca păstrarea locurilor de muncă să devină  un scop principal, în perioada următoare, pentru mine”, a conchis Ion Ișfan.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button