Iubitul Valentinei, tânăra de lângă Țânțăreni găsită moartă într-o valiză, dat în urmărire internațională. Mandat de arestare emis pe numele lui!
Ancheta în cazul Valentinei, tânăra de 28 de ani din Dolj găsită moartă într-o valiză aruncată în râul Olt, intră într-o nouă etapă. Iubitul acesteia, un bărbat de 30 de ani suspectat de omor, a fost dat în urmărire internațională, după ce Tribunalul Vâlcea a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă.

Bărbatul, identificat drept Băltățeanu Gheorghe Vlăduț, cu domiciliul în localitatea Mirești, județul Vâlcea, este căutat de autorități pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis miercuri de Tribunalul Vâlcea.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Poliției Române, acesta este cercetat pentru infracțiunea de omor și a fost dat în urmărire, după ce anchetatorii au stabilit că tânăra de 28 de ani a avut parte de o moarte violentă.
Valentina, originară din Filiași, localitate aflată în apropiere de Țânțăreni, a fost găsită marți, 22 septembrie, într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ionești. Valiza a fost observată de persoane aflate la pescuit, care au alertat autoritățile după ce au constatat că aceasta era foarte grea.
Anchetatorii au stabilit ulterior că tânăra ar fi murit cu o zi înainte de descoperirea trupului. Necropsia a indicat un șoc traumatic și hemoragic, iar victima prezenta mai multe leziuni traumatice.
În urma percheziției efectuate la domiciliul suspectului au fost descoperite, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, mai multe pete ce par a fi de sânge pe o saltea despre care anchetatorii susțin că ar fi fost folosită de victimă și suspect.
Procurorii susțin că bărbatul ar fi părăsit România înainte ca trupul Valentinei să fie descoperit în valiză. Acesta este în prezent căutat pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.





