El este tânărul care a murit înecat la mare!
A plecat la mare alături de prieteni, pentru câteva zile de vacanță, însă nu s-a mai întors acasă. Sebastian Florin Isaincu, un tânăr de doar 22 de ani din Botoșani, și-a pierdut viața la Costinești.

Tragedia s-a produs în timp ce tânărul se afla pe litoral alături de prietenii săi. Potrivit salvamarilor din Costinești, Sebastian ar fi intrat în apă în zona Golful Francez, o porțiune de plajă nesupravegheată.
Trupul neînsuflețit al tânărului a fost adus la mal de curenți, sâmbătă. La fața locului au ajuns polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia și criminaliștii, care au demarat verificările.
În urma examinării, nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Ceea ce trebuia să fie o vacanță alături de prieteni s-a încheiat cumplit pentru familia lui Sebastian, care se pregătește acum să îl conducă pe ultimul drum.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia, într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, potrivit IPJ Constanța.





