News

El este pompierul Marian Caravețeanu, care a salvat viața unui bărbat implicat într-un grav accident rutier, produs ieri

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a adresat felicitări publice pompierului Marian Caravețeanu pentru implicare de care a dat dovadă în salvarea unui bărbat prins între fiarele mașinii, în urma unui accident rutier.

„Un zgomot puternic s-a auzit în fața casei lui. A știut din prima că nu e semn bun și a ieșit repede în stradă… un accident a avut loc între un tir și o mașină! Autoturismul era deformat, iar un bărbat era prins în interior… – Avea picioarele blocate între bord și scaun. Am urcat repede în mașină, pe ușa din stânga spate și am asigurat capul victimei. În tot acest timp am vorbit cu el să îl calmez și am încercat să aflu dacă mai are și alte leziuni. Până la sosirea ajutoarelor, colegul nostru a rămas în mașină, a susținut capul bărbatului în continuare și a comunicat cu acesta, asigurându-l că este în siguranță. În astfel de situații, imobilizarea gâtului este foarte importantă pentru că reduce riscul de a traumatiza rădăcina nervilor spinali, în urma unor accidentări în care există suspiciunea de fracturi sau luxații ale vertebrelor cervicale. – La sosirea colegilor am solicitat un guler cervical pentru imobilizarea gâtului victimei. Împreună cu comandantul intervenției am reușit rapid să îndepărtăm bordul, apoi să înlăturăm plafonul mașinii pentru mai mult spațiu. Am montat dispozitivul de extracție împreună cu unul dintre colegi și l-am extras cu targa lopată. Victima a fost predată conștientă echipajului de pe ambulanța SAJ și a fost transportată la spital. Accidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de ieri, în localitatea Castelu din județul Constanța. Protagonistul acestui eveniment este plt. adj. Marian Caravețeanu, un pompier cu experiență, care în cei 18 ani de activitate la ISU Constanța a fost implicat în sute de intervenții alături de colegii săi. Felicitări, Marian! Suntem mândri de tine!”, a transmis IGSU, pe pagina de Facebook.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button