El este Ionuț, tânărul mort după ce mașina i s-a rupt în două strivită de remorca unui autocamion
La doar 24 de ani, pentru Ionuţ a fost ultima cursă. Maşina în care se afla a derapat şi a intrat sub remorca unui autocamion. Impactul a fost atât de violent, încât autoturismul s-a rupt practic în două. Şoferul nu a avut nicio şansă.
Ionuţ se întorsese acasă de la muncă şi a vrut să iasă în oraş. Într-acolo se îndrepta când a avut loc înfiorătorul accident. Incidentul a avut în noaptea de vineri spre sâmbătă la 3:40.
„Astăzi, în jurul orei 3.40, poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3.
Din primele cercetări a reieşit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 24 de ani, din localitatea Cobadin, şi un ansamblu de vehicule format din cap tractor ce tracta o semiremorcă, condus de un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Oltina”, a transmis, sâmbătă dimineaţă, IPJ Constanţa.






