News

Femeie de afaceri de la noi, păcălită cu 2,5 milioane dolari de ”prințul Dubaiului”

Screenshot

O femeie de afaceri din Satu Mare a fost victima uneia dintre cele mai sofisticate escrocherii online de tip „romance scam”, pierzând peste 2,5 milioane de dolari după ce a fost păcălită de un bărbat din Nigeria care pretindea că este prințul moștenitor al Dubaiului. Cazul a fost documentat într-o amplă investigație realizată de Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

Totul a început în urmă cu aproximativ trei ani, când sătmăreanca a fost contactată pe LinkedIn de un bărbat care se prezenta drept Prințul Moștenitor al Dubaiului. Acesta i-a propus un parteneriat de investiții într-o fundație umanitară ce urma să gestioneze proiecte în România, cu un buget de sute de milioane de lire sterline. După luni de conversații, relația profesională s-a transformat într-una personală. Escrocul i-a promis căsătoria și un viitor comun, consolidându-i încrederea. Ulterior, i-a prezentat un presupus „manager financiar” din Londra, care a ajutat-o să deschidă un cont online ce afișa peste 200 de milioane de lire sterline.

Contul era însă complet fals, transmite presasm.ro. Cazul femeii de afaceri din Satu Mare este anchetat de SCCO/DIICOT. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button