El este afaceristul care a pus mâna pe un mare combinat de lângă Gorj!
Grupul UMB, controlat de constructorul român Dorinel Umbrărescu, a semnat un acord pentru preluarea activelor combinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara, unitate care și-a oprit definitiv producția.
Potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București, tranzacția vizează vânzarea activelor și transferul unor datorii, inclusiv obligații de mediu. Finalizarea operațiunii depinde de semnarea documentelor finale, aprobarea acționarilor, obținerea autorizațiilor necesare și îndeplinirea formalităților de mediu.
Decizia de oprire permanentă a producției a fost aprobată de acționarii ArcelorMittal Hunedoara pe 17 octombrie 2025, după ce activitatea fusese deja suspendată în luna septembrie. Fabrica producea corniere și profile metalice destinate sectoarelor de energie, construcții și infrastructură.
Prețul tranzacției NU a fost făcut public. În documentele oficiale transmise BVB nu apare suma, iar ArcelorMittal vorbește doar despre:
-vânzarea activelor
-preluarea unor datorii
-transferul obligațiilor de mediu
În astfel de cazuri, valoarea poate fi simbolică sau compensată prin preluarea costurilor de ecologizare și a pasivelor – lucru frecvent la unități industriale închise, notează HD 365 TV.






