News

Ea este ginecoloaga care îndeamnă femeile, pe Facebook, să nu conceapă copii în post!

O declarație făcută de o ginecologă din Iași a stârnit reacții puternice în mediul online, după ce medicul a transmis, într-un mesaj video publicat pe Facebook, un avertisment controversat legat de conceperea copiilor în perioada posturilor religioase.

Cristina Buzgar, medic ginecolog, a afirmat că, din observațiile sale personale, ar exista riscuri mai mari în cazul sarcinilor apărute în aceste perioade. „Am observat, statistic vorbind, că, în cazul copiilor concepuți în perioada posturilor religioase, există mai multe sarcini oprite din evoluție, sau care, pe parcurs, dezvoltă anomalii, boli. Sau, după ce se naște copilul, pățește ceva suspect – moare în pătuț acasă, capătă o boală destul de urâtă, invalidantă, sau ceva se întâmplă cu el”.

Contactată pentru explicații, medicul a precizat că mesajul transmis nu are caracter medical și reprezintă strict o opinie personală: „De asta nici nu am purtat halat, nu am făcut nimic care să semene a medicină. Doar am spus un sfat personal, în baza unei constatări personale”.

Întrebată dacă abordează acest subiect și în discuțiile cu pacientele sale, aceasta a negat categoric, subliniind că nu consideră potrivită o astfel de abordare în cabinet: „Sunt chestii care nu fac parte din etica sau conduita corectă. Este un mesaj non-medical pe care l-am pus pe pagina mea. Nu văd care este problema în a da un sfat din suflet și cu bune intenții unor viitori părinți.”

Potrivit informațiilor publice, Cristina Buzgar oferă consultații în cadrul unui spital privat din Iași, în calitate de medic colaborator. Reprezentanții unității medicale au confirmat acest aspect și au anunțat că vor analiza situația, urmând să transmită un punct de vedere oficial.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button