Accident cumplit: un stâlp de beton s-a rupt și a căzut peste mașină. Un copil este grav rănit
Un accident grav s-a produs joi după-amiază, pe strada Iancu Jianu din Câmpia Turzii, județul Cluj. Un autoturism a intrat într-un stâlp din beton, care s-a rupt și s-a prăbușit peste mașină.

În urma impactului, un bărbat de aproximativ 40 de ani și un copil de șapte ani au suferit multiple traumatisme.
Potrivit salvatorilor, bărbatul era conștient și cooperant în momentul în care echipajele au ajuns la locul accidentului. Acesta a fost descarcerat și a primit îngrijiri medicale.
Copilul de șapte ani a fost găsit în stare foarte gravă. Pentru acesta a fost solicitat un elicopter SMURD, care să îl transporte pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La locul accidentului au intervenit două autospeciale ale ISU Cluj, dotate cu modul de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma producerii accidentului, circulația rutieră pe strada Iancu Jianu a fost blocată.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.





