LifestyleNews

După gorjeanul Sanfira și fosta soție încă un divorț-bombă lângă Gorj!


Emilia Dorobanțu și Cătălin Tutilescu ar fi divorțat în mare secret. Potrivit informațiilor apărute în presă, căsnicia celor doi ar fi ajuns într-un punct de cotitură, iar recent s-ar fi separat la notar. De-a lungul anilor, ei au avut o relație la distanță, deoarece artista locuiește în Drobeta Turnu Severin, iar soțul ei își desfășoară activitatea în București. Cu toate acestea, altele ar fi fost problemele dintre cei doi.

Potrivit cancan.ro, Emilia Dorobanțu și Cătălin Tutilescu ar fi divorțat la notar, în mare secret. Chiar dacă niciunul nu a confirmat separarea. Cătălin s-a iubit pentru o scurtă vreme și cu artista de muzică populară din Târgu Jiu, Maria Constantin. 

“El își desfășoară activitatea la București și stăm mai mult la distanță. Noi dintotdeauna am funcționat doar la distanță, așa că la noi s-ar putea spune că dintotdeauna așa a fost.

De foarte multe ori am fost la un pas de divorț. În orice familie tot timpul sunt discuții, certuri, dar am reușit întotdeauna să continuăm să vedem partea bună.

Reușim să menținem un echilibru pentru că fiecare îi respectă dorințele celuilalt, există toleranță din partea amândurora, înțelegere, iar copilul a fost cel care ne-a legat întotdeauna și am respectat dorințele unul altuia ”, a spus Emilia Dorobanțu. 

Emilia Dorobanțu spunea că va petrece Paștele alături de Cătălin Tutilescu. Cu toate acestea, artista nu a postat nicio imagine cu soțul ei, fapt ce adâncește și mai mult misterul din jurul căsniciei sale.

 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button