Un bunic și-a violat timp de trei ani nepoata
Un bunic de 61 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv după ce timp de trei ani şi-a violat nepoata, acum în vârstă de 12 ani.
„La data de 24 iulie a.c., în baza unor informaţii obţinute, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgovişte, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 61 de ani, din judeţul Dâmboviţa, bănuit că pe o perioadă de 3 ani a întreţinut acte de natură sexuală cu nepoata acestuia, în prezent în vârstă de 12 ani”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Bărbatul a fost reţinut în cursul aceleiaşi zile, fiind emis totodată şi un ordin de protecţie provizoriu în vederea asigurării protecţiei minorei.
Vineri, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgovişte, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.






