CulturăNews

Târgu-Jiu: O nouă ediție a Festivalului „Liviu Dafinescu”

Festivalul Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret „Liviu Dafinescu”, cea de-a XXI-a ediție, va avea loc la Târgu-Jiu, la finalul acestei luni, fiind organizat de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, reprezentat prin managerul său – Gheorghe Porumbel, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, reprezentat prin managerul său, Pompiliu Ciolacu, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, reprezentată prin managerul său, Alexandru Bratu, Asociația Culturală ”Liviu Dafinescu”, reprezentată prin președintele său, Vasiliana Dafinescu.

Festivalul Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret „Liviu Dafinescu” va avea loc în perioada 26 – 27 aprilie 2024, în Târgu Jiu. Având în vedere necesitatea perpetuării și valorificării scenice a bogatelor și frumoaselor noastre tradiții în domeniul portului și jocului popular, organizatorii își propun să revitalizeze și să permanentizeze această activitate artistică la nivelul copiilor și adolescenților. În plus, festivalul are în vedere omagierea unei personalități de excepție a artei populare scenice gorjene, regretatul profesor Liviu Dafinescu, fost director și coregraf al prestigiosului Ansamblu Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Festivalul este deschis formațiilor de dansuri populare (mixte, fete și/sau băieți) de la nivelul școlilor generale și liceelor, al cluburilor și palatelor copiilor și de la secțiile externe ale Școlii Populare de Artă „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, precum și ale așezămintelor de cultură din județ. Sunt admise în concurs formații de copii (7-14 ani) și formații de adolescenți (14-19 ani).

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button