Doliu în presă: un apreciat jurnalist, de lângă Gorj s-a stins din viață la doar câteva luni după moartea soției sale

Tristețe fără margini în presa regională. Fostul jurnalist Claudiu Chidu, un nume cunoscut în mass-media vâlceană și apropiat al redacției Vocea Vâlcii, a trecut la cele veșnice. Vestea morții sale a fost anunțată chiar de foștii săi colegi, care au transmis un mesaj sfâșietor.
„Redacția noastră este în doliu. Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a fostului nostru coleg, Claudiu Chidu, un om cu suflet mare, un spirit mereu tânăr și luminos, care a lăsat în urmă amintiri de neșters în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Moartea sa vine la doar câteva luni după pierderea soției sale dragi, Doinița, plecată dintre noi la sfârșitul lunii aprilie a acestui an. Cei doi formau un cuplu deosebit — uniți prin iubire și o bucurie de a trăi care îi molipsea pe toți cei din jur”, au transmis reprezentanții redacției Vocea Vâlcii.
Dispariția lui Claudiu Chidu lasă un gol imens în comunitatea jurnalistică din Vâlcea și în rândul celor care l-au cunoscut. Colegii săi îl descriu ca pe un om cald, dedicat și mereu optimist, care și-a pus amprenta asupra fiecărui proiect la care a lucrat.





