News

Doliu în lumea medicinei. S-a stins din viaţă o somitate a medicinei

Lumea medicinei din România este în doliu. Un doctor renumit al Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” a pierdut lupta cu viața. Este vorba despre Ioana Maria Strauss, inamicul numărul 1 al bolii HIV/SIDA.

Doliu în lumea medicinei. Întregul colectiv al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a doamnei doctor Ioana Maria Strauss, un infecționist de marcă și un pionier al luptei împotriva maladiei HIV/SIDA încă de la debutul acesteia în România.

Dr. Ioana Maria Strauss a fost o personalitate remarcabilă, al cărei impact asupra medicinei românești și a luptei împotriva HIV/SIDA este de necontestat. Contribuțiile sale valoroase și dedicația neclintită față de pacienți și de profesie vor rămâne întipărite în memoria tuturor celor care au avut privilegiul să o cunoască și să lucreze alături de ea.

„Întregul colectiv al Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”, anunță cu mare tristețe, trecerea în neființă a doamnei doctor Ioana Maria Strauss, infecționist de marcă și unul dintre pionierii luptei împotriva maladiei HIV/SIDA, încă de la debutul acesteia în țara noastră. Personalitatea domniei sale va rămâne înscrisă în Cartea de Onoare a instituției noastre alături de alte personalități ce au marcat evoluția medicinei românești.

Amintirea sa va fi veșnic, nu numai în memoria și sufletele noastre ci și ale pacienților cărora li s-a dedicat cu toată ființa sa.
Condoleanțe familiei!
Gândurile noastre bune o însoțesc  în călătoria spre alt univers, poate mai bun!”, se arată pe pagina oficială de socializare a spitalului.

Încă nu se știe cauza exactă a decesului Ioanei Maria Strauss.

Dr. Ioana Maria Strauss a lăsat în urmă un gol imens în comunitatea medicală, dar și o moștenire de neprețuit, prin munca și dedicarea sa.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button