News

Doi tineri au sfârșit loviți de TIR pe A1. FOTO

Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 41. Din primele informații, cei doi erau pietoni și se aflau pe partea carosabilă în momentul în care ar fi fost acroșați de un autotren.

Tragedia s-a produs pe sensul de mers spre Pitești, în apropierea localității Vânătorii Mici.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SAJ, elicopterul SMURD și poliția.

Din nefericire, leziunile suferite de cele două persoane, un tânăr și o tânără, au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul acestora.

Cazul a rămas în atenția Poliției, care continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Accesul pietonilor este strict interzis pe astfel de drumuri, iar nerespectarea acestei reguli poate avea consecințe tragice.

Potrivit unor martori cei doi s-ar fi aruncat în fața TIR-ului, anchetatorii luând în calcul o dublă sinucidere.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button