
Polițiștii din Stoina au depistat doi bărbați din comuna Berlești, tată și fiu, care transportau cu un motocultor lemn furat din fondul forestier. Materialul lemnos a fost confiscat, iar pe numele suspecților a fost deschis dosar penal.
“La data de 19 august 2025, orele 20:36, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, de 55 de ani, din Bustuchin, cu privire la faptul că 2 bărbați ar fi sustras material lemnos din fondul forestier.
La fața locului s-au deplasat polițiști ai Secției 8 Poliție Rurală Stoina, care au identificat doi bărbați, de 36 și 16 ani, din comuna Berlești, sat Pârâu-Viu, în timp ce transportau cu un motocultor pe drumul forestier, 10 piese de material lemnos, de esență cer, cu un volum total de 0,35 metri cubi.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia pădurarului până la finalizarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național și furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Ioana Sacagiu.





