În perioada 25–27 septembrie 2025, la Timișoara, s-a desfășurat cea de-a XXIII-a ediție a cursului internațional privind ghidurile și protocoalele din anestezie, terapie intensivă și medicină de urgență, eveniment la care au participat peste 1.600 de specialiști, peste 50 de parteneri din industrie și peste 60 de speakeri internaționali din țări precum Franța, Germania, SUA, Canada, Japonia sau Israel.
La această manifestare, Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari a fost reprezentat de medicul specialist Anestezie și Terapie Intensivă, Robert Pîrlogea, care a susținut prezentarea intitulată: „Remimazolam – sedarea procedurală la pacientul cu istoric de afecțiuni cardiovasculare”.
Procedura prezentată de dr. Pîrlogea a fost deja aplicată cu succes în viața reală, salvând un pacient de peste 80 de ani, cu multiple comorbidități, inclusiv diabet și afecțiuni cardiovasculare grave, care fusese refuzat pentru intervenții chirurgicale în mai multe spitale mari din țară.
Remimazolamul, anestezicul utilizat, este un medicament de ultimă generație, eficient și sigur, disponibil momentan în puține unități medicale din România, printre care și Spitalul „Sfântul Ștefan” Rovinari.
Evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a descoperi cercetări inovative, cazuri clinice și protocoale moderne, consolidând schimbul de experiență între specialiști români și internaționali.






