News

DGASPC Gorj, mesaj emoționant după moartea fostului director Constantin Preoteasa

Conducerea DGASPC Gorj a transmis un mesaj de profundă tristețe după trecerea în neființă, la data de 13 februarie 2026, a fostului director general Constantin Preoteasa.

Reprezentanții instituției au subliniat că acesta a fost omul care a pus bazele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, având un rol decisiv în înființarea, organizarea și dezvoltarea structurii care oferă sprijin pentru mii de copii, familii și persoane vulnerabile din județ.

Potrivit comunicatului, Constantin Preoteasa s-a remarcat de-a lungul activității prin profesionalism, viziune și dedicare, fiind considerat un lider care a înțeles că asistența socială înseamnă, înainte de toate, solidaritate și respect pentru fiecare om. Integritatea, demnitatea și grija față de semeni sunt valorile care i-au definit parcursul profesional.

Actuala conducere a DGASPC Gorj afirmă că moștenirea sa va rămâne vie atât în structura instituției, cât și în inimile celor care au lucrat alături de el.

În încheiere, reprezentanții instituției au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați, în aceste momente de grea încercare.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button