Dezastrul găsit de cei de la Protecția Consumatorilor în saloanele de înfrumusețare. S-a lăsat cu amenzi colosale!
Comisarii Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au descoperit numeroase nereguli în urma unor controale desfășurate la nivel național în saloanele de înfrumusețare. Verificările au vizat peste 500 de operatori economici din domeniu.
În urma controalelor, inspectorii au aplicat 306 amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 1,22 milioane de lei, și au emis 283 de avertismente. De asemenea, au oprit de la comercializare produse în valoare de peste 4.000 de lei, iar activitatea a 11 saloane a fost suspendată temporar.
În unele situații, echipele de control au solicitat sprijinul poliției, după ce au fost împiedicate să își desfășoare verificările.
Printre cele mai grave probleme constatate s-au numărat funcționarea unor saloane fără autorizații, lipsa evidențelor privind igienizarea și sterilizarea instrumentelor, dar și reutilizarea materialelor contaminate cu păr și impurități. Inspectorii au descoperit instrumente murdare, produse cosmetice expirate de luni sau chiar ani și recipiente ale căror etichete nu mai permiteau identificarea ingredientelor sau a termenului de utilizare.
Totodată, unele saloane care ofereau servicii de manichiură utilizau geluri ce conțin TPO, ingredient interzis în produsele cosmetice încă din septembrie 2025.
ANPC a mai constatat că numeroase unități nu informau corect clienții despre serviciile oferite, materialele utilizate, durata procedurilor sau tarifele practicate, iar în multe cazuri angajații nu purtau echipamente de protecție.
„Încrederea consumatorilor este fundamentul oricărui serviciu. Controalele noastre arată că, în multe cazuri, sănătatea oamenilor este tratată superficial. Produsele expirate sau interzise, lipsa igienei și ignorarea regulilor de siguranță pot avea consecințe grave”, a declarat președintele ANPC, Ionel Cristinel Obretin.






