Destin sfâșietor pentru un român de lângă Gorj. A fost găsit mort într-o pădure din Germania, după o viață marcată de tragedii

O nouă tragedie lovește comunitatea din județul Vâlcea. Gheorghe-Aurică Becheanu, cunoscut de apropiați drept George, originar din comuna Dănicei și stabilit de mai mulți ani în Germania, a fost găsit fără viață într-o zonă împădurită din apropierea localității Sulzveld, din landul Baden-Württemberg, după ce fusese dat dispărut de familie și colegi.
Potrivit apropiaților, alarma a fost dată după ce nimeni nu a mai reușit să ia legătura cu el. Autoritățile germane au început căutările, inclusiv cu ajutorul elicopterelor, însă fără rezultat. În cele din urmă, colegii săi au reușit să îi stabilească poziția cu ajutorul sistemului GPS, iar bărbatul a fost găsit decedat într-o pădure aflată la mică distanță de locuința sa.
Vestea a fost confirmată de verișoarele sale și de persoane apropiate familiei, iar identificarea oficială a trupului a fost făcută de o rudă aflată în Germania.
O viață marcată de suferință
Destinul lui George fusese lovit în ultimii ani de tragedie după tragedie. Înainte de a se stabili în Germania, locuise în Italia pentru a fi aproape de sora sa, Codruța Luminița Becheanu, bolnavă de cancer. După decesul acesteia, în anul 2024, el a contribuit la organizarea înmormântării.
Familia mai trecuse și prin pierderea unui alt frate, care murise înecat într-un lac din România.
Cea mai grea lovitură a venit însă odată cu moartea mamei sale. George nu a reușit să ajungă la funeralii, iar apropiații spun că această durere l-a afectat profund.
George a fost internat timp de două zile într-o secție de psihiatrie, iar la externare primise tratament de specialitate.
Muncea în străinătate pentru a-și ajuta familia
Cei care l-au cunoscut îl descriu drept un om muncitor și extrem de generos. După ce și-a găsit un loc de muncă în Germania, trimitea constant bani rudelor rămase în România, care aveau o situație materială dificilă.
Mai mult, contractase un împrumut pentru renovarea casei părintești și cumpărarea unei mașini, încercând să le ofere celor dragi un trai mai bun.
Rudele își doresc acum ca Gheorghe-Aurică Becheanu să fie înmormântat în România, alături de mama sa, așa cum spun că și-ar fi dorit.
Costurile repatrierii sunt estimate la aproximativ 3.500 de euro, la care se adaugă cheltuieli pentru recuperarea trupului, transportul la morgă, păstrarea în spațiul frigorific, serviciile medicului legist și formalitățile necesare în Germania și România.
Familia face un apel către cei care pot oferi sprijin financiar pentru ca George să poată fi adus acasă și condus pe ultimul drum în satul natal din județul Vâlcea.





