News

Descoperire șocantă în pădurea din Valea Seacă! Cadavrul mumificat al unui bărbat, găsit de două femei care culegeau urzici

Un caz cutremurător a fost descoperit în pădurea din Valea Seacă, unde cadavrul mumificat al unui bărbat a fost găsit într-o zonă împădurită, în apropierea unui curs de apă.

Descoperirea macabră a fost făcută luni, 6 aprilie, de două femei care ieșiseră la cules de urzici, în zona cunoscută drept „Văduț”, în apropierea Podului Militarilor. Speriate de ceea ce au văzut, acestea au alertat imediat autoritățile. 

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Pașcani, care au confirmat existența cadavrului aflat într-un stadiu avansat de descompunere. Sesizarea a fost făcută prin apel la 112 de către o femeie în vârstă de 45 de ani. 

Potrivit primelor informații furnizate de IPJ Iași, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca necropsia să stabilească exact cauza decesului. 

Anchetatorii iau în calcul faptul că trupul ar fi stat în acea zonă de aproximativ trei luni. Cadavrul pare să aparțină unui bărbat de circa 50 de ani, care purta în momentul descoperirii o geacă reflectorizantă, pantaloni termici și bocanci. 

În încercarea de a-i stabili identitatea, polițiștii au făcut verificări inclusiv la stâne, ferme și firme din zonă, însă, până în prezent, la nivelul județului Iași nu figurează persoane dispărute care să corespundă descrierii. 

Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cine este bărbatul și în ce condiții și-a pierdut viața.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button