Curățenie cu forța! Primăriile din Gorj, amendate masiv de Garda de Mediu!
Garda de Mediu Gorj a anunțat finalizarea unui control tematic desfășurat la nivelul întregului județ, vizând modul în care primăriile și operatorii de salubrizare își îndeplinesc obligațiile privind gestionarea deșeurilor municipale și menținerea salubrizării localităților.
Potrivit comisarilor, au fost verificate toate Unitățile Administrativ-Teritoriale din Gorj, precum și operatorii de salubritate care activează pe raza județului.
În urma controalelor, au fost identificate nereguli semnificative, pentru care au fost aplicate amenzi ce depășesc, în total, 100.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul gestionării deșeurilor.
Cu toate acestea, reprezentanții instituției subliniază și o veste bună: comparativ cu anii trecuți, se observă o creștere a ratei de reciclare, precum și o îmbunătățire vizibilă a nivelului de salubrizare al localităților din Gorj.
Garda de Mediu Gorj transmite că monitorizarea va continua și că obiectivul principal rămâne responsabilizarea autorităților locale și a operatorilor de salubrizare, pentru a asigura un mediu mai curat și o gestionare eficientă a deșeurilor în județ.






