Cum vor supraviețuii primăriile. Deputat de Gorj: Statul va interveni din ce în ce mai puțin
Deputatul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, afirmă că primarii vor trebui să înțeleagă ce înseamnă autonomie locală dacă vor ca UAT-urile pe care le administrează să funcționeze pe viitor.

Ion Iordache vine cu precizări după ce mai mulți primari din Gorj s-au plâns de lipsa banilor pe final de an. Deputatul PNL susține că guvernul ar urma să facă o rectificare bugetară însă lucrurile nu vor mai funcționa ca până acum. Mai exact, fiecare primar va trebui să învețe să se descurce cu banii din bugetul local și să se dezvolte, pentru că autoritățile centrale vor interveni din ce în ce mai puțin.
„Cu siguranță va exista o rectificare bugetară. În funcție de modul în care se realizează încasările la buget și de cum sunt cheltuiți banii alocați în bugetul pe anul acesta, unele domenii sau ministere ar putea primi suplimentări, în timp ce de la altele s-ar putea redistribui fonduri. În ceea ce privește finanțarea primăriilor, cred că primarii trebuie să înțeleagă că nu mai pot aștepta, ca până acum, să primească automat bani de la Guvern. Abordarea se va schimba, cu siguranță. Trebuie să înțeleagă corect ce înseamnă autonomia locală. Prin politicile viitoare, Guvernul va oferi mai multe pârghii administrațiilor locale inclusiv surse suplimentare de venituri. Primarii vor trebui să se implice activ în “atragerea de investitori, să susțină dezvoltarea de afaceri locale și astfel să contribuie la dezvoltarea comunităților. Statul va interveni din ce în ce mai puțin. Este o realitate pe care trebuie să o înțelegem și să acționăm în consecință”, a conchis parlamentarul.





