Critici dure la adresa premierului Bolojan din rândul persoanelor cu dizabilități din Gorj
Președintele Asociației „Dizabil în slujba comunității”, Nicolae Simionescu, acuză că Ilie Bolojan este singurul premier din istoria României care s-a gândit să scoată bani de pe persoanele cu dizabilități.

Nicolae Simionescu, tânărul în scaun cu rotile consilier la cabinetul deputatului Claudiu Manta, nu crede că premierul Ilie Bolojan va reduce impozitele persoanelor cu dizabilități. Reacția vine după ce șeful Executivului a vorbit, luni seara la un post național de televiziune, despre necesitatea unei analize corecte și a unor măsuri compensatorii limitate, precum și verificarea certificatelor de dizabilitate eliberate de-a lungul anilor.
„Eu nu cred nimic din ce spune domnul Bolojan pentru că tot domnul Bolojan a fost cel care aseară încerca să spună că, adică a spus clar că orice fel de scutire trebuie analizată pentru că statul român nu și-ar mai permite să susțină scutiri pentru persoanele cu dizabilități, pentru că vezi Doamne am fi prea mulți, nu 157.000, și că trebuie reverificate toate certificatele de handicap, deci practic el spune că medicii care acordă certificate de handicap, unii dintre ei le-ar acorda în mod nedrept. Eu cred că ceea ce face domnul Bolojan este o mare nedreptate la adresa persoanelor cu dizabilități. Este singurul premier din istoria României care s-a gândit să scoată bani de pe acest segment social. Este omul datorită căruia foarte multe persoane cu dizabilități mă sună pe mine în calitate de președinte al unui ONG și acești oameni mă sună pentru că pur și simplu nu mai au din ce să subziste și atunci au nevoie de ajutor. E clar că eu încerc să-i ajut atât cât pot, le mulțumesc tuturor antreprenorilor care mă susțin în activitatea mea, dar pot să vă spun totodată că ceea ce a făcut domnul Ilie Bolojan este următorul lucru: a reușit să îngenuncheze atât persoanele vulnerabile din România, atât persoanele cu dizabilități, cât și mediul privat. Pentru că mediul privat din România este foarte afectat de măsurile pe care domnul Bolojan în înțelepciunea sa infinită a decis să le ia”, a conchis Nicolae Simionescu.





