Crede că PSD sau PNL nu vor accepta cele 3 condiții ale AUR
Președintele AUR Târgu-Jiu, Eduard Lădaru, PSD sau PNL crede că nu vor accepta cele 3 condiții ale Alianței pentru Unirea Românilor pentru a negocia o eventuală susținere în actuala criză politică.
300 de parlamentari, alegerea primarilor în două tururi și eliminarea subvențiilor partidelor politice sunt cele 3 condiții puse de Alianța pentru Unirea Românilor pentru a negocia cu PSD sau PNL, în actuala criză politică. Eduard Lădaru, președintele AUR Târgu Jiu, spune că aceste condiții sunt ”pentru a restaura democrația în România”. În opinia sa, însă, partidele mari nu le vor accepta, pentru că acestea ”nu doresc democrație, ci oligarhie”.
„Cele trei condiții puse de Partidul AUR sunt condiții pentru a restaura democrația în România. Pentru că, în primul rând, trebuie respectată voința poporului și anume a fost organizat un referendum prin care poporul s-a exprimat și a stabilit că Parlamentul trebuie să aibă 300 de parlamentari. În al doilea rând, ca să asiguri că voința poporului este exprimată cât mai democratic, este nevoie foarte clar de alegeri în două tururi la primari și la președinții de consilii județene. Pentru că doar așa se poate asigura un vot care să nu fie afectat de camarilele primarilor, ale președinților de consilii județene și de grupările de interese ale acestora, pentru a nu fi viciat votul. Și de aceea este nevoie de primar ales în două tururi. Iar în ceea ce privește eliminarea finanțării partidelor politice, este evident că, având în vedere dificultățile prin care trece România cu un deficit bugetar foarte mare, trebuie ca partidele politice să dea un semnal că inclusiv ele renunță la finanțarea de la bugetul public. Deci este firesc că aceste trei condiții care, repet, restaurează – dacă ar fi aprobate s-ar restaura democrația în România sau începutul, ar fi începutul restaurării democrației în România. Este foarte clar că nu vor dori aceste trei lucruri, pentru că ele nu-și doresc democrația în România, ci își doresc să fie o oligarhie în România în care firmele lor de casă să aibă de câștigat foarte mulți bani”, a conchis liderul AUR.






