News
Controale fulger în Gorj! Amenzi usturătoare pentru substanțe periculoase
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj, împreună cu Poliția Română, au declanșat o serie de controale în rândul societăților care lucrează cu substanțe chimice și deșeuri periculoase.
Verificările au scos la iveală nereguli grave în gestionarea acestor materiale, iar autoritățile nu au ezitat să aplice sancțiuni: mai multe firme s-au ales cu amenzi în valoare totală de 37.500 de lei.
Reprezentanții Gărzii de Mediu atrag atenția că manipularea necorespunzătoare a substanțelor periculoase poate avea consecințe grave asupra sănătății oamenilor și mediului, iar astfel de acțiuni vor fi monitorizate constant.






