Societate

Continuă protestele. Ce solicită Federația Națională a Muncii

Federaţia Naţională a Muncii, condusă de Constantin Creţan, a organizat un nou protest, joi, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, cu zeci de foști angajați ai Complexului Energetic Oltenia.


Revendicările anunţate
de Federația Națională a Muncii sunt salvarea sistemului energetic naţional şi rezolvarea problemelor pensionarilor din minerit şi energie.

Președintele FNM, Constantin Crețan, anunță că protestele vor continua și joia viitoare. Liderii sindicali vor să stopeze planul de închidere a carierelor și termocentralelor din CE Oltenia. În plus, solicită verificarea contractelor pe care CEO le-a încheiat cu OMV și Tinmar pentru realizarea parcurilor fotovoltaice și grupurilor pe gaze.

Vom demonstra în continuare în fiecare joi. Așa am plecat și cu Legea 197 pe doi ani de zile, cu acești oameni care, majoritatea dintre ei sunt foști luptători care au obținut Legea 197 și drepturi pentru mineri și vom demonstra cât vom putea pentru a reuși să stopăm acel program nenorocit de distrugere a mineritului și energiei. Și, nu în ultimul rând, să se facă dreptate privitor la acea nenorocire care s-a întâmplat la cariera Pinoasa pentru care trebuie să fie responsabili niște factori, pentru că sunt puse în pericol și celelalte cariere și grupurile energetice cu niște oameni incompetenți care nu au ce căuta în fruntea CEO.

Vom fi prezenți în fiecare joi, un nucleu de 30, 40, 50 de oameni. De multe ori, acest nucleu de luptători sunt mai valoroși decât mii de oameni care stau nepăsători și asistă la dispariția mineritului și energiei. O să protestăm până vom reuși să prelungim viața mineritului și energiei. Am venit și cu soluții. Cerem din nou verificarea planului de restructurare și contractelor care s-au făcut cu OMV Petrom, cu Tinmar și cu alte societăți, pentru că aici sunt niște oameni trădători, care au trădat interesele statului român și interesele CEO. Nu poți să faci stăpân pe gropile de cenușă, care sunt o bogăție națională, pe austrieci pe 400 de hectare. Nu poți să ai facilități pentru Tinmar. Se știe că au fost în directorat niște indivizi care, acum, au asigurate niște posturi călduțe de OMV Petrom, Tinmar și alte societăți la Electrica. Ei au venit în CEO pentru a distruge, pentru a face un program de restructurare de care sunt vinovați”, a precizat liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button