Societate

Au rămas fără bani pe final de an. Primar: Să sperăm că sunt auzite problemele noastre

Primarii din județul Gorj speră să primească noi sume de bani de la guvern, la sfârșitul lunii noiembrie, pentru a încheia anul fără datorii.

Guvernul a alocat, în această toamnă, sume insuficiente de bani pentru funcționarea primăriilor. Autoritățile locale au primit câte 200.000 de lei din fondul de rezervă. Primarul comunei Dănești, Mădălin Paliță, speră la o nouă rectificare bugetară pe final de an. Edilul spune că ar avea nevoie de încă 200.000 de lei pentru a încheia anul fără datorii. “Noi mai așteptăm o rectificare, așa cum ne-a fost promisă de către conducerea județeană și de către conducerea PSD. Nouă, la comuna Dănești, ne-ar mai trebui încă pe atât să putem să ducem activitatea până la finalul anului. Să sperăm că sunt auzite problemele noastre și ni se vor aloca și la următoarea rectificare de buget alte 200.000 de lei. Fără banii aceștia o să intrăm un pic în datorii și o să rămână cheltuieli neplătite pentru anul viitor. Însă, eu am încredere în guvernanții noștri și cred că, în luna noiembrie, vom avea o nouă rectificare de buget. Noi avem necesități pe cheltuieli de funcționare și nu pe investiții. Ce am avut pe investiții și ce am reușit să facem anul acesta pe investiții, sumele au fost alocate. Însă mai avem pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilități sume de plată, la furnizori de utilități și, de aceea, așteptăm bani pentru rectificare. La noi în localitate nu sunt gaze, însă a trebuit să acoperim necesarul de lemne pentru școli și pentru instituțiile publice și până să se plafoneze, prețul a fost destul de mare. Noi am achiziționat lemne la prețul de piață, nu am stat pe ultima sută de metri, nu am așteptat plafonarea. Prețurile facturilor sunt dublate și triplate și, atunci, avem un deficit”, a conchis Mădălin Paliță.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button