News

GORJ. Polițiștii în prima linie pentru elevi și șoferi: start Săptămânii „Școală în Siguranță”

În săptămâna 19 – 25 mai 2025 va avea loc evenimentul „Săptămâna Școală în Siguranță” care va consta în activități preventive desfășurate în unitățile de învățământ, menite să crească nivelul de siguranță al elevilor în mediul școlar și pe drumul către/de la școală.

Scopul și obiectivele activităților sunt prevenirea violenței în mediul școlar, a faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică, prevenirea infracțiunilor la viața sexuală și violarea vieții private, precum și prevenirea traficului și consumului de droguri, în rândul elevilor.

Vor fi organizate întâlniri interactive cu polițiștii rutieri și cei din cadrul Biroului Siguranța Școlară și purtate discuții pe teme de interes, realizate exerciții demonstrative și oferite materiale informative.

Un alt eveniment care va avea loc în această perioadă este Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere și va consta în activități dedicate educației rutiere, conștientizării riscurilor din trafic și prevenirii accidentelor.

Vom fi prezenți în școli și în trafic, alături de parteneri instituționali, pentru acțiuni de informare, verificări și demonstrații cu caracter preventiv.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button