Chimista de lângă Gorj, soția astronautului Buzz Aldrin, a murit la 66 de ani! S-au căsătorit când el a împlinit 93 de ani

Chimista româncă Anca Faur, originară din oraşul Deva, județul Mehedinți, şi cunoscută ca soţia astronautului american Buzz Aldrin, s-a stins din viaţă la vârsta de 66 de ani.
Potrivit unui comunicat oficial, decesul a survenit în noaptea de marţi spre miercuri, cu soţul şi fiul ei alături.
Anca Faur şi Buzz Aldrin s-au cunoscut în decembrie 2017 la un eveniment profesional, iar relaţia a devenit oficială în mai 2018. Căsătoria a avut loc pe 20 ianuarie 2023 — chiar de ziua de naştere a lui Aldrin când acesta împlinea 93 de ani.
Românca şi-a început studiile la Facultatea de Tehnologie Chimică din cadrul Universitatea Politehnica din Timişoara (absolvită în 1983), iar în 1996 a obţinut titlul de doctor în chimie la Universitatea din Pittsburgh, SUA.
“Doamna Aldrin, inginer chimist cu un doctorat obținut la Universitatea din Pittsburgh, a ocupat funcția de trezorier al California Hydrogen Business Council și de vicepreședinte executiv al Buzz Aldrin Ventures LLC.”, se arată în comunicatul oficial.
Postarea include și un mesaj emoționant din partea lui Buzz Aldrin, în care legendarul astronaut își exprimă durerea pierderii: „Sunt foarte norocos că am găsit și m-am căsătorit cu iubirea vieții mele. Ea a adus bucurie în tot ceea ce am făcut împreună. Îmi va lipsi foarte mult”. Familia a transmis că își dorește discreție și respect pentru intimitatea lor în aceste momente grele.
Românca Anca Faur, doctor în inginerie chimică și cu un CV plin de brevete de invenție, s-a căsătorit pe 20 ianuarie 2023 cu fostul astronaut Buzz Aldrin, al doilea om care a pășit pe Lună, după Neil Armstrong. Relația lor a fost admirată pentru discreția și eleganța cu care au trăit, departe de lumina reflectoarelor, dar uniți de aceeași pasiune pentru știință și explorare.





