Cetățean de onoare al Târgu Jiului, reacție dură după ce fiica sa a fost criticată pentru faptul că a făcut copil cu un bărbat cu 37 de ani mai în vârstă

După ce a anunțat că fiica sa, Cabiria, 26 de ani, a devenit mamă, Maia Morgenstern, cetățean de onoare al Municipiului Târgu Jiu, a publicat un nou mesaj. Actrița și-a exprimat recunoștința față de toți cei care le-au trimis felicitări și urări de bine.
„Mulțumim din toată inima! Mulțumim, prieteni! Vă mulțumim vouă, tuturor celor ce ne-ați transmis gânduri bune, felicitări, urările voastre de sănătate și viață frumoasă! Da, avem nevoie de susținerea voastră, pe prietenia/ dragostea voastră, avem nevoie de căldură și duioșie! Avem nevoie de încredere și încurajare, mare nevoie avem! Aștept(ăm) cu bucurie și recunoștință gândurile voastre bune și frumoase, cum frumoși sunteți și voi, oameni buni, prieteni buni”, a scris Maia Morgenstern.
Totodată, actrița a evocat și obiceiurile vechi, care arătau cât de important era ca mama și copilul să fie primiți cu grijă și binecuvântare.
„În tradiția neamului meu, după cum știu bine că există și în alte culturi, la toate popoarele cred, există, spun, obiceiul de a întâmpina MAMA și Copilul cu bucurie, cu binecuvântări, cu daruri. Cu speranță și grijă, îngrijire și atenție. Ba chiar, dacă e s-o spunem p’a dreaptă, și cu curiozitate și chiar scuipături împotriva deochiului. Ptiu, ptiu, ptiu, să nu fie de deochi!!!
Lăuza e tânăra mamă, Femeia după naștere: fericită, dar epuizată, încă foarte obosită și tulburată. A trecut prin chinuri groazice – știți? Chinurile facerii?!… E înduioșătoare grijă și iubirea cu care ar trebui/ trebuie înconjurată proaspăta mămică”, a mai detaliat ea în mesajul respectiv.
În același mesaj, actrița a avut și un răspuns categoric pentru cei care aleg să răspândească ură în mediul online: „Dragi feisbuciști, distinsă turma online-ată, gloată troglodată, gujați și gușate… vă asigur că opinia voastră, părerea domniilor voastre (pe care nu v-a cerut-o nimeni!) contează cam cât contrează conținutul scutecelor pe care trebuie să le schimbăm periodic. Și aceeași destinație: la gunoi. Și ne spălăm bine pe mâini după”.
Cabiria, în vârstă de 26 de ani, a adus pe lume un băiețel săptămâna trecută. Tatăl acestuia este nimeni altul decât actorul Adrian Ciobanu, în vârstă de 63 de ani.





