Situație critică în județul Gorj, unde inundațiile au atins cote alarmante. Potrivit unui anunț făcut joi, 8 ianuarie, la ora 10:00, de Ștefan Protesi Sefter, administrator al grupului de Facebook „Oltenia Weather Alert”, pârâul Primăverii din municipiul Târgu Jiu a înregistrat cele mai mari creșteri de nivel din ultimii 16 ani, depășind chiar și valorile din februarie 2010.
Pârâul Primăverii, care izvorăște din zona Preajba – Parcul Narciselor și traversează Strada Primăverii înainte de a se vărsa în râul Amaradia, a fost alimentat masiv de topirea zăpezii și de precipitațiile abundente din ultimele zile.
Acesta mai primește doi sau trei afluenți din zone mlăștinoase, unde băltirile sunt semnificative, ceea ce a amplificat rapid viitura.
Conform informațiilor transmise, toate curțile de pe Strada Primăverii au fost inundate, iar accesul terestru în zonă a devenit imposibil. Evaluarea situației s-a realizat doar cu ajutorul unei drone, nefiind clar în acest moment dacă apa a pătruns și în locuințe.
Datele privind cantitățile de precipitații căzute în perioada 2–8 ianuarie 2025 arată valori extrem de ridicate pentru județul Gorj. La Târgu Jiu s-au înregistrat 107,7 litri/mp, urmat de Padeș cu 106,4 l/mp, Novaci cu 102,9 l/mp, Polovragi cu 74,5 l/mp și Parâng cu 62,8 l/mp, potrivit măsurătorilor ANM și stației locale.
Situația hidrologică este tensionată în întreg județul. Râul Motru a crescut cu 231 de centimetri, râul Orlea a ajuns la cota de atenție, râul Bistrița a crescut cu un metru, iar râul Jiu a înregistrat o creștere de 85 de centimetri la Rovinari.
De asemenea, sunt semnalate viituri și pe râurile Șușița și Bâlta. Râul Amaradia se află la cote ridicate, însă, deocamdată, cartierele din Târgu Jiu nu sunt puse în pericol direct de acesta.
Potrivit avertismentului transmis, apele de pe Strada Primăverii sunt în retragere, însă revenirea completă în albie este estimată abia pentru mâine seară sau chiar poimâine, în funcție de evoluția vremii.
Autoritățile sunt așteptate să intervină pentru evaluarea pagubelor și pentru monitorizarea zonelor vulnerabile, în condițiile în care riscul de noi viituri rămâne ridicat. Populația este sfătuită să evite zonele afectate și să urmărească informările oficiale.






