Societate

Ce spune Pecingină despre decizia ICCJ pe Legea nr.197/2021

Deputatul PNL Gheorghe Pecingină reafirmă că legea de reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie a fost făcută prost.

Gheorghe Pecingină a comentat, joi, într-o conferință de presă pe tema deciziei favorabile date de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție pe tema Legii nr.197/2021. Deputatul PNL spune că a avut dreptate, când a afirmat că actul normativ a fost făcut prost, pentru că, altfel, nu ar fi durat doi ani să poată fi pus în aplicare. “Eu am avut dreptate și s-a demonstrat asta. Principiul a fost bun, legea a fost proastă. Cei de la Curtea de Apel Suceava au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că aveau și ei dubii cu privire la interceptare. Asta înseamnă că am avut dreptate. Legea putea fi mult mai clară și nu ar mai fi așteptat doi ani ca să poată fi aplicată. Mă bucur că, în cele din urmă, s-a ajuns la dialog. Mă bucur și că Înalta Curte de Casație și Justiție a dat această interpretare. Mă bucur că putem avea dialog ca să eliminăm orice chichiță care ar putea sta în fața celor care vor să se pensioneze și nu mă refer doar la cei de la Gorj. Sunt și alte categorii de personal prinse în PLx 618”, a conchis deputatul liberal.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button