Societate

CE Oltenia, pe profit după primele 6 luni ale anului

Complexul Energetic Oltenia a înregistrat rezultat pozitiv din punct de vedere financiar după primele șase luni ale anului, potrivit consilierului Directoratului, Ion Rușeț.

Complexul Energetic Oltenia nu a putut profita de prețurile uriașe cu care s-a vândut energia, în acest an, pentru că a avut contracte bilaterale încheiate la prețuri mult mai mici. Cu toate acestea, Ion Rușeț spune că societatea a înregistrat profit după primele 6 luni ale anului. În plus, va reuși să-și achiziționeze, până la 31 decembrie, certificatele de CO2 pentru energia produsă în acest an. “Presiunea asupra producătorilor de energie pe cărbune este mare și este determinată de taxele mari. Și o știm cu toții. Este vorba de certificatul de CO2 pentru megawattul produs. Această presiune care a existat în anii trecuți, există și acum, chiar dacă prețul certificatului este redus substanțial. Avem și contracte bilaterale. Avem o parte din producție care este mică față de producția totală a noastră pe care o scoatem la vânzare pe Piața Zilei Următoare. Avem contracte bilaterale și suntem oameni serioși, care ne respectăm angajamentele. Declarația pe care a dat-o președintele Directoratului este una optimistă. A spus că activitatea, cel puțin la 6 luni, este una benefică, discutăm de un rezultat pozitiv. Vom reuși să achiziționăm certificatele de CO2 la zi, adică nu va mai trebui să așteptăm următoarele 4 luni, așa cum am făcut în anii trecuți și reușeam în ultima săptămână din luna aprilie să finalizăm achiziția pentru producția anului anterior, vom reuși să achiziționăm aceste certificate până la 31 decembrie”, spune Ion Rușeț.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button