Societate

Ce îi cere un deputat de Gorj ministrului Transporturilor

Deputatul USR, Radu Miruță, acuză că Transalpina este ținută închisă abuziv. Liderul Uniunii Salvați România Gorj îi cere ministrului Transporturilor să deschidă urgent circulația.

Radu Miruță a fost, în a doua zi de Paște, pe Transalpina. Deputatul a realizat un scurtă filmare în care se vede că nu mai este multă zăpadă în vârf de munte. În opinia sa, nu există motive pentru ca cea mai înaltă şosea din România să stea închisă.

“În acest moment, pe Transalpina nu mai este absolut niciun pericol. Sunt oameni care mi-au sesizat că, într-o bătaie de joc, Rânca este ținută izolat și discuția asta este de ani de zile. Am fost și eu să mă conving dacă e cu adevărat așa sau nu. Până acum, spuneau că nu deschid Transalpina, pentru că este zăpadă pe versanții laterali care riscă să cadă, antrenând în cădere și bolovani. Pe versanții laterali drumului nu mai este nicio picătură de zăpadă care să aibă de unde să pice. Pur și simplu, oamenii ăștia decidenți și politici și la CNAIR și la Ministerul Transporturilor au rămas cu nasul în tava de friptură în zona asta de Paște și au uitat că sunt câteva mii de oameni în zona Rânca, în zona Obârșa Lotrului, în partea cealaltă spre Sibiu, ale căror afaceri au de suferit, pentru că ei se mișcă cu întârziere. Este inadmisibil ca cel mai înalt drum din țară, dacă nu mai are zăpadă pe el să fie în continuare ținut blocat doar pentru că ei reacționează întârziat. Anul trecut, domnul Weber și domnul Iordache se pengeleau unul pe altul care să blocheze sau care să se laude că au deschis Transalpina. Anul ăsta au uitat? Oamenii ăștia de la Rânca au fost căsăpiți astă-iarnă cu controale, acum nu este un picior de om în Rânca, pentru că principala arteră care aduce activitate în zona Novaci-Rânca este ținută închis abuziv, blocat. Pe unde să vină oamenii, dacă drumul e închis? Multă lume trece pe Transalpina într-o plimbare pentru peisajele de acolo. Am fost pe jos până la cel mai înalt punct, 2145 de metri, unde nu mai există zăpadă care să poată pica de pe versanți. Munții sunt goi, anul ăsta nu a fost zăpadă ca în alți ani. Care este motivul pentru care Transalpina este ținută închisă?”, spune parlamentarul.

Ce întrebări i-a adresat ministrului Transporturilor.

Radu Miruță i-a trimis o adresă ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, prin care i-a cerut să deschidă de urgență circulația pe Transalpina.

„Eu le solicit de urgență să deschidă acest drum chiar astăzi. Hai, că de Paște, de 1 mai au fost plecați, și-au făcut poze care pe unde au fost plecați și au uitat de responsabilități, dar există, în acest moment, activități economice care au de suferit financiar din cauza incompetenței acestor oameni care decid lucrurile în județul Gorj. Este o incompetență crasă și o bătaie de joc să nu fii interesat ca cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Gorj să fie limitat în a putea fi vizitat și a rămâne banii acolo. Credeți dumneavoastră că oamenii ăia de la Rânca fac miliarde, că oamenii ăia de la Rânca n-au nevoie ca un turist să le deschidă ușa? Au și ei angajați de plătit, au rate de plătit. M-am îndreptat către Ministerul Transporturilor, pentru că pe plan local nu ai cu cine să vorbești. Domnul Weber și domnul Iordache sunt prinși în ce se întâmpla în județul Gorj acum 30 de ani, sunt depășiți de ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Am trimis un document cu niște materiale filmate în care am arătat discuții cu oamenii de acolo care spuneau că nu este absolut nicio problemă, dacă la cel mai înalt punct nu mai e zăpadă, la Rânca nu e, la Obârșia Lotrului nu e, segmentul care ar fi putut fi în discuție e zona de la Pasul Urdele, unde nu mai e zăpadă care să presupună pericol. Deja un fir al drumului este liber natural, pe celălalt fir unde te apropii de marginea versantului a mai rămas zăpadă. Cu o lamă se împinge în 2 ore. L-am întrebat pe domnul Grideanu care este motivul pentru care, în acest moment, Transalpina este oprită, cine este responsabil, cine ar fi trebuit să intervină și când se va interveni?”, a adăugat deputatul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button