Taxe noi pentru cei care comandă de pe Shein, Temu sau Trendyol
Românii care obișnuiesc să comande produse ieftine de pe platforme precum Temu, Shein sau Trendyol vor scoate mai mulți bani din buzunar începând cu 1 iulie.
Uniunea Europeană introduce o nouă taxă pentru coletele cu valoare de până la 150 de euro provenite din afara spațiului comunitar, măsură care va crește costul final al cumpărăturilor online.
Noua taxă europeană va fi de 3 euro și se va adăuga taxei de procesare de 25 de lei, aplicată deja în România de la începutul acestui an pentru coletele sosite din afara Uniunii Europene.
Decizia vine în contextul creșterii explozive a comerțului online. Potrivit oficialilor europeni, anul trecut au intrat în Uniunea Europeană aproape 4,6 miliarde de colete de mică valoare, cele mai multe provenind din China, de unde sunt expediate numeroase produse comandate prin intermediul platformelor asiatice.
Ceea ce îi va afecta direct pe cumpărători este modul de calcul al noii taxe. Aceasta nu va fi percepută o singură dată pentru întregul colet, ci pentru fiecare categorie de produse inclusă în comandă.
Astfel, dacă un client comandă o rochie și o pereche de pantaloni, produsele fac parte din aceeași categorie, iar taxa suplimentară va fi de 3 euro, echivalentul a aproximativ 15 lei. În schimb, dacă în aceeași comandă sunt adăugate și produse pentru casă, cum ar fi perne decorative, se va aplica încă o taxă de 3 euro pentru noua categorie de produse.
În acest scenariu, cumpărătorul va plăti peste 30 de lei doar din noile taxe europene, la care se adaugă și taxa de procesare de 25 de lei percepută în România. Costul suplimentar total poate ajunge astfel la aproximativ 55 de lei pentru o singură comandă care conține articole din două categorii diferite.
Autoritățile avertizează că valoarea taxelor va crește pe măsură ce într-un colet sunt incluse mai multe tipuri de produse, fiecare categorie fiind taxată separat.
Impactul măsurii ar putea fi semnificativ și în România, unde firmele de curierat livrează zilnic între 250.000 și 300.000 de colete provenite de la marile platforme asiatice de comerț online. Oficialii susțin însă că noile taxe sunt necesare pentru gestionarea volumului uriaș de importuri și pentru întărirea controalelor asupra produselor care intră pe piața europeană.
Pentru mulți români atrași de prețurile mici de pe Temu, Shein sau Trendyol, avantajul cumpărăturilor online din afara Uniunii Europene ar putea deveni considerabil mai redus odată cu intrarea în vigoare a noilor taxe.





