
Un conflict de familie din localitatea Fărcășești a escaladat rapid, după ce o femeie ar fi fost amenințată de cumnatul său. Polițiștii au intervenit de urgență și au dispus măsuri imediate de protecție, inclusiv monitorizarea electronică a bărbatului, în timp ce cazul este cercetat penal.
“La data de 14 aprilie 2026, în jurul orei 11:30, un bărbat, din Fărcășești, a sesizat polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari cu privire la faptul că soția sa, în vârstă de 52 de ani, ar fi fost amenințată cu acte de violență de către cumnatul ei, de 63 de ani.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, iar victima a fost de acord cu montarea unui sistem de monitorizare electronic.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





