Aproximativ 600 de foști angajați ai Complexul Energetic Oltenia (CEO), ale căror contracte de muncă pe perioadă determinată au încetat la începutul lunii aprilie, s-au prezentat la AJOFM Gorj pentru a-și depune dosarele de șomaj.
În total, începând cu 1 aprilie, circa 1.400 de salariați au rămas fără loc de muncă, iar de la 1 mai alte aproximativ 300 de persoane urmează să fie afectate de expirarea contractelor.
Dintre cei disponibilizați, aproximativ 1.050 sunt din județul Gorj, restul fiind arondați județelor Mehedinți și Dolj.
Directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, a declarat că până la începutul acestei săptămâni au fost depuse 582 de dosare.
Instituția continuă să primească solicitări, inclusiv până pe 14 aprilie, pentru ca persoanele eligibile să poată beneficia de indemnizația de șomaj începând cu această lună.
Sprijinul financiar se acordă în funcție de stagiul de cotizare, pentru o perioadă de maximum 12 luni.
Pentru sprijinirea reintegrării pe piața muncii, autoritățile vor organiza pe 29 aprilie, de la ora 10:00, bursa locurilor de muncă „Viitor pentru Gorj – Bursa locurilor de muncă în tranziție justă”, unde sunt așteptați angajatori, în special IMM-uri care au accesat fonduri prin programul de tranziție justă.






