News

Cât costa un post în spital, de la asistent medical la ambulanțier


Un dosar DNA dezvăluie sume importante care erau cerute pentru posturile din spitalul din Caracal. Vorbim despre zeci de mii euro pentru angajări de asistenți medicali sau ambulanțieri. Procurorii DNA Craiova au sesizat instanța cu privire la acordurile de recunoaștere ale inculpaților: R.R.N., avocat în cadrul Baroului Olt, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată (câte două acte materiale) și M.N.C. persoana fizică fără calitate specială, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată ( două acte materiale). 

Potrivit procurorilor, avocatul R.R.N. a pretins unei persoane sume de bani pentru a angaja atât pe aceasta, cât și pe soția sa, pe posturi de asistent medical la Spitalul Municipal Caracal. Ulterior, în octombrie 2025, același avocat a solicitat 30.000 de euro pentru angajarea a două persoane ca ambulanțieri la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. În acest demers, inculpatul M.N.C., complicele său, a primit pentru sine sume între 1.000 și 3.000 de euro, constatat de procurori în flagrant.

Ambii inculpați și-au recunoscut integral faptele și au colaborat cu procurorii DNA.

„În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– pentru inculpatul R.R.N. o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani;

– pentru inculpatul M.N.C. o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Totodată, celor doi inculpați li s-a interzis pe o perioadă de 4 ani, respectiv 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, exercitarea drepturilor: de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Cei doi inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-i pe cei doi inculpați au fost înaintate Curții de Apel Craiova”, se arată pe site-ul DNA.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button