Un nou apel la solidaritate vine de la Rovinari, acolo unde Asociația Uniunea Femeilor din Gorj a lansat campania „Un copil ajută alt copil”, dedicată sprijinirii copiilor aflați în nevoie.
Inițiativa își propune să aducă zâmbete pe chipurile celor mici, prin colectarea de jucării, haine, rechizite și alte obiecte care pot fi reutilizate și oferite mai departe.
Organizatorii fac apel la comunitate să se implice și să doneze lucruri care nu mai sunt folosite, dar care pot însemna enorm pentru alți copii.
Colectarea donațiilor are loc la sediul din Rovinari, însă voluntarii asociației sunt prezenți și în mai multe localități din județ, pentru a facilita implicarea cât mai multor oameni.
Campania se desfășoară până pe 30 mai 2026, urmând ca darurile strânse să fie oferite copiilor de 1 Iunie, în cadrul unui eveniment special – „Tombola Bucuriei”.
Organizatorii transmit că orice contribuție contează, fie că este vorba despre jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte, ghiozdane sau chiar biciclete și trotinete.
„Uneori, o jucărie uitată într-un colț poate deveni cea mai mare bucurie pentru un alt copil”, este mesajul care stă la baza acestei campanii.
Reprezentanții asociației subliniază că acțiunea nu se oprește după Ziua Copilului, ci va continua pe tot parcursul anului, pentru a sprijini cât mai mulți copii din comunitate.






