News

Semnal de alarmă tras de un sindicalist cu privire la situația de la Termocentrala Turceni!

Termocentralele Turceni și Ișalnița, parte a Complexului Energetic Oltenia (CEO), se confruntă cu o criză gravă de personal, care amenință buna funcționare a unităților.

Liderul sindical Eugen Iovan avertizează că, fără angajații pensionari care continuă să lucreze, activitatea la Turceni ar putea fi paralizată complet.

„Fără pensionari nu va putea să funcționeze Turceniul. Poate că se dorește închiderea termocentralei. Va fi foarte greu să îi înlocuim”, a declarat Eugen Iovan.

În prezent, aproximativ 120 de pensionari activează încă în cadrul termocentralei, compensând lipsa de personal calificat.

„Au mai renunțat unii dintre ei, iar din zona minieră au venit câțiva oameni în loc, dar mulți au probleme de sănătate. Am insistat să rămână, dar situația e dificilă”, a mai explicat liderul sindical.

Termocentrala Ișalnița este programată să se închidă la 1 ianuarie 2026, iar o parte dintre angajați ar putea fi transferați la Turceni. Totuși, Iovan avertizează că acest transfer nu va rezolva pe deplin problemele de personal, mai ales că două blocuri energetice funcționează deja la limită.

„Acum mergem la limita limitelor. Mulțumim lui Dumnezeu că nu am avut evenimente, pentru că este foarte greu să exploatezi două blocuri când nu ai oameni nici pentru unul singur”, a subliniat sindicalistul.

Eugen Iovan solicită conducerii CEO o analiză riguroasă a resurselor umane și a capacităților de producție: „Conducerea trebuie să se aplece asupra situației și să decidă clar: rămânem cu un singur bloc și asigurăm personal suficient, sau riscăm accidente și opriri neplanificate. Riscă oamenii, riscăm cu toții.”

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button